Conversații juridice cu statul

Anterior ivirii oricărei dispute cu o entitate a statului va existat mai întâi o conversație sau măcar o încercare de a conversa. Fie că este vorba despre o simplă cerere adresată unei instituții sau autorități publice, prin care i se solicită comunicarea unei informații de interes public, fie că, de exemplu, considerându-se prejudiciată de emiterea unei autorizații de construire, o persoană solicită entității emitente revocarea respectivei autorizații.

Este drept că, dispozițiile art.8 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 precizează inclusiv faptul că, motivele invocate în cererea de anulare a unui act administrativ nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă, însă scopul plângerii prealabile este acela de a se soluționa problema cu potențial litigios direct cu autoritatea publică implicată și de a se evita astfel promovarea unui proces.

Iar pentru ca dialogul cu statul să nu se transforme într-un monolog și șansele de soluționare favorabilă a chestiunii, care prezintă interes să fie reale este important ca la formularea cererii adresate autorității publice să se țină cont de câteva aspecte importante, și anume:

1. Verificarea în prealabil a dreptului de a formula solicitarea

Nu oricine poate solicita orice de la oricine. 

Chiar și atunci când legea legitimează orice persoană să formuleze o cerere, cum este cazul cererii de acces la informații de interes public (art.6 alin.1 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public), tot trebuie verificată în prealabil îndeplinirea anumitor condiții. În ipoteza, de exemplu, a unei asemenea cereri, este necesar să se verifice cu precădere dacă informația ce se dorește a fi solicitată este sau nu informație de interes public în sensul legii sau dacă entitatea căreia respectiva cerere ar urma să îi fie adresată este sau nu instituție sau autoritate publică potrivit legii.

Așadar, înainte de a iniția un demers în raport de o entitate publică, trebuie analizat în primul rând în ce măsură solicitarea are șanse de a fi soluționată favorabil.

2. Argumentarea cererii

Apoi, cererea se și argumentează, nu doar se enunță solicitarea, sens în care se indică acele motive esențiale, pe care se fundamentează respectiva solicitare și care ar trebui să convingă autoritatea publică să o soluționeze favorabil.

Cât privește textele de lege, care ar justifica-o, indicarea și interpretarea lor prin raportare directă la situația expusă sunt importante și suficiente pentru a justifica temeinicia și legalitatea celor solicitate. Reproducerea ad literam a textelor de lege poate fi neelegantă și riscă să mute atenția de la ceea ce este într-adevăr important, mai exact de la explicarea în concret a justeței celor pretinse.

3. Termenele

Atenția nu are voie să lase garda jos nici atunci când vine vorba despre termene. Pentru că instituie o serie de termene, a căror nerespectare atrage însăși pierderea de către petent a dreptului de a putea adresa solicitarea sa autorității sau instituției publice. De asemenea, există termene legale, care dacă nu sunt respectate fac imposibilă valorificarea în justiție de către reclamant a drepturilor și/sau intereselor sale legitime în ipoteza în care entitatea publică nu soluționează sau soluționează negativ solicitarea în discuție. 

De exemplu, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 reglementează:

• atât un termen de 30 de zile, care se calculează de la data comunicării actului administrativ pretins nelegal, termen în care se poate solicita autorității publice emitente revocarea sa, în tot sau în parte (art.7 alin.1 din lege);
• cât și un termen de 6 luni pentru formularea în instanță a acțiunii prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, termen care de această dată trebuie calculat de la momente diferite în funcție de situațiile concrete incidente și menționate de dispozițiile art.11 alin.1 din aceeași lege.

Este drept că, în cazul actului administrativ individual, dispozițiile alineatului 2 ale aceluiași articol 11 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 prevăd și o soluție de rezervă pentru situația în care s-ar depăși termenul legal de 6 luni, însă pentru a putea beneficia de extinderea termenului la cel mult 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz, trebuie invocate și în același timp dovedite motivele temeinice care au împiedicat partea să formuleze acțiunea în termenul inițial de 6 luni. 

Situația este astfel una delicată, depășirea termenului de 6 luni expunând reclamantul la riscul respingerii acțiunii formulate.

Iar pentru a avea siguranță în ceea ce privește calcularea corectă a termenelor, este necesar să se solicite autorității numărul și data sub care este înregistrată cererea formulată de către petent și, firește, dacă este cazul, să se insiste până ce aceste date sunt obținute. Pentru că doar astfel se pot urmări termenele și se poate determina cu exactitate dacă autoritatea a răspuns sau nu în termen legal solicitării, dacă a început sau nu să curgă termenul pentru formularea în instanță a acțiunii și când anume se împlinește acest termen. Iar astfel, paza bună trece și de această dată primejdia rea.

4. Etc.

Fără a le diminua din importanță, ar mai fi de menționat la final câteva lucruri legate de modul de abordare a dialogului juridic cu autoritatea.

Formal, numele și prenumele petiționarului nu se prea neglijează să se menționeze în cuprinsul cererii adresate autorității, însă tot astfel trebuie precizate și datele de identificare ale aceluiași petiționar, în caz contrar petiția nefiind luată în considerare și fiind clasată în acord cu prevederile art.7 din Ordonanţa nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Apoi, conduita generală, care trebuie să caracterizeze orice demers, orice cerere este buna-credință a petentului, ceea ce presupune inclusiv o documentare temeinică a speței și a șanselor acesteia anterior inițierii demersului.

Tot astfel, la redactarea cererii de acces la informațiile de interes public trebuie să se evite utilizarea unui ton imperativ în adresarea solicitării oricât de presantă ar fi situația sau de mare supărarea petentului. Somarea autorității/instituției publice la a soluționa favorabil cererea nu ajută în niciun mod demersului, ci, dimpotrivă, l-ar putea decredibiliza, existând riscul să se interpreteze că în lipsă de argumente, prin care să se justifice pretențiile, se recurge la forță verbală pentru a crea aparența de temeinicie a cererii. 

Autoriotatea/instituția publică nu este adversarul petentului, ea fiind chemată și abilitată prin lege să vină în sprijinul contribuabilului. Nici măcar în cuprinsul actelor procedurale redactate în cadrul unui litigiu dedus judecății, așadar după ce s-a ivit un conflict necesar a fi soluționat pe cale judecătorească, nu se somează partea adversă, ci se formulează cereri, se motivează și se probează cu scopul de a obține o soluție favorabilă. 

Cererea, prin a cărei formulare se declanșează dialogul dintre petent și stat, trebuie să conțină o solicitare argumentată și nu o poruncă. 

Pentru că, întorcându-ne la partea de început a articolului, ceea ce interesează este să avem un dialog cu statul, iar dialogul să se finalizeze cu recunoașterea drepturilor și intereselor pe care le invocăm.